Un artist si creatiile sale:invitata Abac

Astazi ne vom intani cu un alt artist Hobby Handmade. Recunoasteti lucrarile?

Ati ghicit desigur! Este vorba de Abac, pe numele sau real....mai bine va las sa aflati singure.  :)



Buna, iti multumim ca ai acceptat invitatia noastra. Pentru inceput spune-ne te rog cine se ascunde in spatele pseudonimului ”Abac”?

Va multumesc si eu pentru invitatie.
Ma numesc Bianca Pisaltu, am 43 de ani, sunt berbec (incapatanat), am un baiat de 12 ani si 3 luni, locuiesc in Londra de 14 ani. De profesie sunt subinginer confectii textile insa nu am practicat deloc. Dupa terminarea colegiului, m-am intors in satul in care am crescut si am lucrat aproape 7 ani ca suplinitor la o scoala cu predare in limba romana din Izvorul Mures. Am facut un curs de calificare si mi-am luat definitivatul in invatamant dar din cauza numarului mic de copii scoala s-a desfiintat. Nu am gasit un alt loc de munca si cum déjà il cunoscusem pe viitorul sot, am hotarat sa plec din tara.


Cum ai descoperit lucrul de mana?

Am crescut la bunica impreuna cu verisorii pana la 6 ani, ea mi-a indrumat primii pasi in lucrul de mana. Este o femeie foarte activa, tin minte ca tot timpul tricota, croseta, cosea cruciulite sau chilim si ne-a invatat si pe noi cate putin din fiecare. Dar cel mai mult mi-o amintesc la razboiul de tesut, imi placea atat de mult incat mi-a dat voie sa incerc si eu. Ne lasa sa ne jucam toata ziua daca asta voiam, dar daca doar stateam avea pregatite pentru noi etamina, ate, andrele, crosete, un maldar de patrunjel ce trebuia ales, cirese de scos samburii pentru dulceata... spunea: pana va odihniti, nu terminati si voi astea? (depinde ce aveam inceput sau la ce avea nevoie de ajutor).
Dupa ce am inceput scoala am locuit cu parintii insa toate vacantele de vara le-am petrecut la ea, nu concepeam altfel!! Ne intalneam toate nepoatele si “pana ne odihneam” (veneam de acasa cu lucrul inceput) ne spuneam povestile de peste an la o mica sezatoare.


Ce tehnici ai mai incercat?

In timp am invatat sa lucrez si laseta, mama unei prietene lucra garnituri si cum eram in somaj aveam destul timp. Am rugat-o sa ma ajute si asa am reusit sa fac niste banuti in plus, atunci erau foarte cautate acest tip de garnituri.
Am venit in Londra si totul s-a dat peste cap pentru cativa ani. Rar de tot am avut timp de putin goblen. Am avut 5 ani in care nu am lucrat nimic, plecam de acasa dimineata inainte de 8 si reuseam sa am timpul meu la 12- 1 noaptea. Uitasem si ca stiu sa lucrez ceva.
Uneori doar ratacesc pe net, vad lucrari minunate si ma intreb daca as putea si eu. Asa am descoperit si copaceii din sarma de care m-am indragostit. Un timp am fost obsedata de ei, mergeam in parc sau pe strada si ma trezeam ca analizez un copac, o tufa, intrebandu-ma daca as putea sa-l fac din sarma si margelute. Inceputul a fost greu, mai greu decat la origami sau guilling pentru ca explicatiile sunt putine.


Cum ai inceput sa lucrezi cu hartia?

La un moment dat a trebuit sa renunt la serviciu, copilul era la scoala de la 9 la 3.45 si m-am trezit cu foarte mult timp liber. Cautand un model de goblen gratis (atunci era mai greu de gasit asa ceva pe net), am vazut niste lucrari 3D origami si quilling care m-au cucerit. Mi s-a parut foarte interesant asa ca a trebuit sa incerc. Primele mele lucrari origami au fost lebedele 3D, globuri, sfere.Unele le-am facut cadou dar pe cele mai multe le-am pastrat. Imi place sa lucrez miniaturi, vaze cu flori in general pentru ca nu trebuie sa ma inspir, doar fac florile si le aranjez in vasul care cred eu ca se potriveste. Uneori cand cumpar un vas stiu exact ce flori vreau in el, alteori fac florile si dupa aceea caut vasul. Aranjamentele pot spune ca sunt ale mele dar cand lucrez felicitari mi-e putin mai greu. Pentru felicitari ma inspir, probabil avand la dipozitie atat de multe surse  m-am lenevit. Fac schimbari pentru nu vreau sa copiez pe nimeni, dar cele dupa care ma inspir mi se par perfecte iar finalul meu nu mi se pare la fel de spectaculos ca al altora.

De ceva timp ai invatat sa lucrezi tatting, spune-ne te rog mai multe lucruri despre relatia ta cu tattingul.

Tatting. O tehnica atat de frumoasa, admiram de mult lucrarile altor creatori, doar admiram, fara sa-mi propun sa invat. Am urmarit chiar si cateva tutoriale si mi-am zis ca nu o sa reusesc niciodata. Mi se parea atat de complicat sa manevrezi ca intr-un labirint o navetuta si la final sa obtii ceva mic, delicat, frumos doar din niste nodulete. Mi-am cumparat o naveta, asa, sa fie, cine stie cand mi-o trebui... si am uitat de ea. Cand m-am inscris aici pe forum am avut ocazia sa intalnesc si sa pot vorbi cu artiste adevarate in tehnica tatting si m-am gandit sa incerc si eu. Am simtit ca aici gasesc ajutor daca am nevoie, am vrut sa incep... dar nu mi-am mai gasit naveta. Mi-am cumparat repede alta si am lucrat prima bratara care la final a ajuns plasa de vise. Mai am multe de invatat, este o tehnica atat de vasta, cu multe posibilitati de creare dar in acelasi timp cu reguli stricte de lucru astfel incat aspectul final sa fie frumos si armonios.

Dat fiind ca esti intr-o tara straina, cum privesc englezii munca handmade? Participi la targuri organizate acolo?

Conceptia lor despre lucrul de mana este putin diferita fata de ceea ce am observat ca este la noi in tara. Nu pot spune ca nu apreciaza doar ca sunt mai conservatori. In general apreciaza doar ce este al lor (cultura, traditii, tehnicile in care lucreaza ei) sunt destul de retinuti cand intalnesc ceva nou si nici nu sunt foarte interesati sa invete. Incerc sa-mi gasesc cuvintele, ar fi multe de spus... intrebarea asta a venit la foarte scurt timp dupa o discutie in contradictoriu  despre lucrul de mana aici si mi-e foarte greu sa scriu. Am sa fiu amabila si am sa spun doar ca probabil nu am intalnit eu oamenii interesati de lucru de mana.  Am fost la targuri doar ca vizitator si cumparator, nu lucrez pentru vanzare.

Dintre toate tehnicile pe care le-ai incercat de-a lungul vremii, care este preferata?

Nu pot sa aleg o tehnica preferata, indiferent ce lucrez, lucrez cu mare drag. Nu lucrez la nivel avansat, poate daca as lucra intr-o singura tehnica m-as perfection dar asta nu se poate. Daca lucrez cu hartii, mi-e dor de margelute, sau de ceva tricotat, sau ceva crosetat, sau tatting...

Cateva cuvinte in incheierea interviului…

S-a intamplat sa va descopar si nu pot decat sa va multumesc pentru comunitatea calda pe care ati format-o si in care m-ati primit. Este un forum minunat, linistit, atmosfera este atat de primitoare si poate de aceea am indraznit sa incerc sa lucrez tatting. Am gasit incurajari si ajutor, datorita voua stiu inca o tehnica ce-mi place mult dar nu aveam curajul sa o incerc.
Va multumesc tuturor, nici nu stiti de cate ori mi-am gasit linistea doar intrand si vizitand atelierele si cata incredere mi-ati dat doar cu un cuvant. Va admir pentru tot ce lucrati, pentru ca reusiti sa gasiti timp si pentru lucrul de mana.

Iti mutumim si noi pentru ca ai acceptat invitatia!

"Un artist si creatiile sale"- invitata: carmendana

Iata si primul interviu pe anul 2013! Invitata mea este carmendana!

Pentru inceput, sa-i admiram creatiile si dupa ceea, sa o cunoastem impreuna!

Buna! Pentru inceput, te rugam sa ne spui cateva lucruri despre tine!

 
       Buna tuturor! Va multumesc ca m-ati primit in randul vostru! O sa incerc sa ma prezint:
Ma numesc Carmen (in buletin), dar la biserica sunt botezata Dana; asadar, eu sunt CarmenDana! Raspund la fel de natural la amandoua numele. De fapt, numele meu are o intreaga poveste mai ales ca mai am inca un nume in buletin, numele bunicii mele – sunt nascuta in aceeasi zi cu ea . Sunt o ardeleanca cu fire romantica si baietoasa care lociueste in Valea Jiului. Chiar daca pare ciudat, asa este. De asemenea, sunt destul de introverita, uneori imi vine destul de greu sa exprim in cuvinte ceea ce simt si mai ales sa vorbesc despre mine; asa ca ma scuzati daca uneori comentariile mele par “seci”. Cuvantul care ma descrie cel mai bine este... “cuminte”.
        Cand eram mica visam sa ma fac invatatoare, sa lucrez cu copii insa sunt afoana rau, asa ca am cazut cu brio la admiterea in liceu. Dar nu am renuntat la vis: am devenit profesoara .... de matematica! Acum imi dau seama ca ar fi fost mai usor daca asi fi predat alta materie.

De la cine ia mostenit talentul si dorinta de crea?

 
De mica imi placea sa ma joc cu uneltele bunicului care, daca ar fi trait in alte timpuri si in alte locuri, ar fi fost un inventator recunoscut si caruia ii placea enorm sa mestereasca. De la el banuiesc ca am mostenit “microbul” de a face tot timpul ceva, de a creea . Iar de la amandoua bunicile (care tricotau, brodau, teseau) am luat placerea de a admira un lucru facut de mana omului, de a pretui ceva in care s-a pus suflet. Insa, spre rusinea mea, nu le-am mostenit pasiunea : desi stiu sa tricotez, sa lucrez cu croseta sau cu acul, chiar si la masina de cusut - nu ma pasioneaza. De aceea va admir si va invidiez pe voi, cele care faceti asemenea lucruri. De la parinti am invatat ca nu trebuie sa te ai batuta, daca ceva nu iti iasa din prima, trebuie sa incerci in contiuare dar sa si stii cand e cazul sa te opresti. Si m-au mai invatat ca de la fiecare om pe care il cunosti si din fiecare intamplare poti si trebuie sa inveti cate ceva.

Matematica si lucrul de mana nu au prea multe in comun... Cum a inceput sa lucrezi?

 
Am inceput sa fac felicitari acum 3 sau 4 ani, inainte de sarbatorile de iarna, aveam nevoie de o activitate in care sa ii implic pe copii. Va dati seama ca nu asi fi avut decat foarte putini doritori la ceva legat de materia pe care o predau sau o activitate care sa necesite bani multi. Copiii cu care lucrez sunt destul de saraci si marea majoritate provin din familii dezorganizate, insa imi sunt foarte dragi; daca cauti dincolo de suprafata si de teribilismul specific varstei, vezi au un suflet mare si sunt dornici de cunoastere. Sper ca am reusit sa fac ceva care le place (de atunci, inainte de fiecare Craciun, Paste sau 1/8martie noi facem felicitari) dar cel mai mult m-a prins pe mine. La inceput, in afara celor facute cu copii, am mesterit la felicitari doar ca sa nu stau asa de mult in fata televizorului; acum, chiar si cand ma uit la telelvizor, rulez fasii de hartie pt quilling!

Ce reprezinta pentru tine acesta activitate, mai ales ca in ziua de azi, rar se mai daruiesc felicitari?

 
Marea majoritate a felicitarilor le daruiesc, in era in care ai mii de minute si sms-uri la telefonul mobil, ai la indemana mail-ul, messenger-ul, facebook sau alte retele de socializare, au ramas putini cei care mai trimit o felicitare sau o scrisoare. Insa eu le fac pentru placerea de a le confectiona, mi-e drag sa vad cum poti transforma cateva bucati de hartie sau carton in altceva. E adevarat ca aceasta pasiune costa, materialele au un pret uneori nu foarte mic, dar, sotul –care este si cel mai mare critic (constructiv) al meu- are o vorba: nu beau, nu fumez iar “suma viciilor este constanta”. Avand si “deformatia” profesionala de a calcula, am inceput sa fac si cutiute pentru marturii la nunti/botezuri dar si ambalaje pentru produse handmade (bijuterii, sapunuri, etc). 

Ai vrea sa incerci si altceva?

 
Datorita locului e munca am facut, la inceput doar pentru o colega, decoratiuni pentru sala de clasa.
Mi-am cumparat si materiale pentru decupaj insa am cochetat destul de putin cu aceasta tehica desi mi-ar fi placut sa pot experimenta mai mult. Insa timpul nu este pierdut. Doar ca, de obicei, timpul nu imi ajunge pentru cat de multe imi propun sa fac.

Am “uitat” sa va spun: am 35 sau 36 de ani! Acum cand scriu, am 35 dar, intre timp imbatranesc, deci interviul acesta este cel mai frumos cadou de ziua mea! Multumesc, Lucia!

Si eu iti multumesc pentru ca ai acceptat invitatia mea si a fost o placere sa descoperim lucruri noi despre tine!